Azi în timpul unei şedinţe de meditaţie profundă am ajuns la concluzia că scriu fix degeaba pe blog. Puţină lume citeşte, şi mai puţină lume pricepe, 0 (zero) lume comentează. M-am uitat pe multe bloguri scrise mult mai prost şi cu subiecte de 2lei (vechi) care au foarte mulţi vizitatori şi multe comentarii la articole, cum dracu’ se întâmplă asta nu pot să-mi imaginez.

Aşadar, am să mă autosuspend de pe blog pe o perioadă nedeterminată.

p.s.: aştept o petiţie semnată de 10000 de persoane pentru a reveni.

Din păcate mă simt nevoit să scriu ceva trist, nu pentru că sunt deprimat, supărat sau în altă stare emoţională de căcat de acest fel, ci pentru că, pur şi simplu, pot.

Oricât de mult mi-aş dori să existe o forţă superioară nouă care să coordoneze ce se înamplă în jurul nostru şi care să aducă binele şi răul la un echilibru, îmi dau seama că noi înşine suntem singurii vinovaţi de toate porcăriile care ni se întâmplă şi merităm tot ce primim. E vina noastră că suntem înjuraţi degeaba pe strada, e vina noastră că picăm nejustificat examene, e vina noastră că pe nedrept suntem criticaţi de ceilalţi, e vina noastră…

Nu există supereroi, nu există dreptate şi nici adevăr. Fiecare încearcă (sau încercăm) să profite, să mintă sau să înşele pentru a-şi crea un univers (propriu) mai bun decât cel ce i-a fost oferit. Asta se întâmplă tocmai din dorinţa extraordinară de a-şi ascunde frustrările şi temerile ce-i domină pe unii.

Degeaba te aştepţi la ceva mai bun de la unii, pentru că în final niciunul nu e mai bun decât altul, toţi suntem la fel şi ne merităm unii pe ceilalţi.

Aşa că să nu mai aud “credeam că tu eşti altfel”, “te credeam mai bun” sau alte exprimări asemeni.

Dacă e campanie electorală n-ar fi fain să scriu şi eu despre asta? Mă gândii că da…

Rahova, Sectorul 5, Bucureşti, România, UE - 5/10/2008

Dacă unii folosesc clasicul mic+bere alţii s-au gândit să fie originali, la fel de ilegali (conform legii nr. 67 din 2004) dar originali. Şi oare ce se potrivea mai bine pentru sloganul “Pentru un sector curat” decât… suspans… o găleată şi un mop? Nimic.

Vă daţi seama cât de ţărani suntem dacă unii consideră că o să punem ştampila unde trebuie pentru o găleata sau un mic? Îmi simt inteligenţa violată de acţiunile din timpul campaniei şi de tot circul ăsta ieftin care se practică peste tot în ţară. Cred că în curând am să procedez ca Mircea Badea, să merg cu paşaportul la mine mereu că nu se ştie niciodată când trebuie să plec din ţară de urgenţă.

UPDATE: habar n-am de ce nu se mai vede poza şi n-o să fac nimic în privinţa asta.

Chiar vă rog să-l votaţi pe nenea ăsta, măcar pentru găleată.

Întâi am vrut să scriu şi eu un mare manifest ca reacţie la editorialul lui Marius Tucă, dar m-am răzgândit şi o să scriu doar câteva cuvinte pentru că o aberaţie de genul ăsta nu merită mai mult.

Un astfel de editorial nu merită comentat, mai ales că el e scris de un jurnalist pe care eu îl consider(am) bun. Prin simplul fapt că Tucă a considerat important să-i atace pe bloggeri a dovedit că tot ce a scris el e fals. Dacă toţi cei care scriu pe blog ar fi fost nişte onanişti (mă surprinde că un ziarist de la Jurnalul Naţional, un ziarist cu vechime, un ziarist bun a apelat la o jignire ieftină pentru a caracteriza nişte oameni care scriu în locul unei caracterizări inteligente, poate ne explică Tucă legătura dintre labă şi blog) mă gândesc că nu ar fi atât de importanţi încât să scrii un editorial despre ei.

Atât am vrut să comentez despre asta, mai multe găsiţi la arhi pe blog.

După cum era de aşteptat am fost la o “înmormântre” cu ocazia zilei de naştere a lui… Nego. Începutul era destul de promiţător - Jack, gheaţă, nişte vodkă, mâncare şi multă lume necunoscută mie. Muzica era acceptabilă, deci m-am făcut comod pe o canapea şi încercam să fac conversaţie cu diverşi/diverse. Evident că nu prea aveam cu cine, mai ales după ce sticlele pline de Jack s-au transformat în sticle goale de Jack. Măcar nu sufeream doar eu, Doctoru’ şi Vasilica nu îşi găseau parteneri de băut (tot n-am înţeles de ce n-au băut împreună).

La un moment dat, hop o melodie populară. Mi-am zis că e ok şi o horă, poate e pe placul cuiva. Şi încă o melodie populară. Apoi o manea. Şi încă o manea. Şi încă o manea. Şi încă o manea… Astfel că toată lumea bună a ieşit pe terasă unde, din fericire, nu prea se auzea muzica. Şi uite aşa am stat eu singur pe terasă, până când s-au domolit manelele şi ţăranii au coborât de pe mese.

Episodul cu manele a dat peste cap totul, astfel că atmosfera mioritică, ţigănească sau ţărănească (la alegere) s-a păstrat până la sfârşit.

PS: nu te-am făcut ţăran pe tine (oricine ai fi), v-am făcut pe ţoţi.